Distribuie postarea:

Federația COLUMNA-SCOR a fost prezentă astăzi, 9 noiembrie 2023, la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, unde s-a întânit cu o delegație a ministerului formată din: Doamna Ministru Simona Bucura Oprescu, dl. Secretar de stat Florin Dobrescu, dl. Director al Direcției Juridice Eduard Corjescu și alți reprezentanți ai Ministerului.
Au fost abordate următoarele teme:
1. Aplicarea Legii nr. 296/2023 în asistență socială.
S-a solicitat Ministerului Muncii comunicarea în cel mai scurt timp posibil a unui punct de vedere scris cu privire la problema posturilor vacante, deoarece textul actului normativ este unul extrem de ambiguu. Ministerul a precizat că va transmite această clarificare în perioada imediat următoare, Ministerul Muncii consultând pe acest subiect și Ministerul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
2. Cu privire la rectificarea bugetară pentru DGASPC-uri, am evidențiat că la acest moment au probleme financiare majore 19 instituții de acest fel.
De asemenea, am prezentat Ministerului Muncii și punctul de vedere al Ministerului Finanțelor Publice care indică ca posibilă soluție alocarea de resurse din fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului.
Reprezentanții Ministerului au precizat că au cunoștință de aceste probleme, se vor implica în rezolvare lor și că pe viitor își dorește să schimbe modul de finanțare al asistenței sociale, respectiv direct prin Bugetul Ministerului Muncii.
3. Referitor la elaborarea normativelor de personal, una din solicitările exprese ale Federației COLUMNA- SCOR, reprezentanții Ministerului Muncii au precizat că au fost de acord cu această solicitare a federației.
Mai mult decât atât, elaborarea acestor normative de personal se regăsește ca măsură în proiectul de lege privind modificarea unor acte normative în domeniul asistenței sociale care urmează a fi discutat și aprobat în cadrul ședinței de Guvern de astăzi, 9 noiembrie 2023.