F.S.A.P.C.L.R.   COLUMNA

ÎMPREUNĂ PENTRU O ADMINISTRAŢIE MODERNĂ

                                        Către

        Consiliile Județene, Primăriile de Municipii, Orașe și Comune

       Spre știință Liderului de Sindicat al organizațiilor afiliate

      Federația Salariaților din Administrația Publică Centrală și Locală din România - ”COLUMNA”, organizație sindicală reprezentativă pe sectorul de activitate asistență socială, la nivel de grup de unități poliție locală și având peste 15.000 de membri de sindicat care activează în Sectorul de Activitate Administrație Publică, vă face cunoscute următoarele:

Începând, cu data de 25 ianuarie 2016, Federația COLUMNA

Read more: Informare administratie locala discutii salarizare 03 02 2015

Stimati colegi,
In cadrul sedintei de vineri, 18.09.2015, orele 10.00, Ministerul Muncii a discutat cu federațiile din administrație draftul legii de salarizare -Sectiunea Administratie Publică.
la această ședință, Federația Columna a fost reprezentată de domnul Președinte Sorin Stan.
O parte din propunerile federațiilor sindicale au fost preluate, existând nevoie însă și de corecții, în special în privința celor referitoare la funcțiile specifice de polițist local.
Spre exemplu, la Fila 16, nota 3 se face în mod corect trimiterea la ”politisti locali”, în timp ce în alte anexe a ramas sintagma ”politisti comunitari”.
Având în vedere că s-a convenit posibilitatea unor corecții suplimentare, vom reveni la Minister cu o adresă prin care vom relua propunerile făcute în privința personalului Politiei Locale regăsite în Adresa Federației Columna înregistrată la Ministerul Muncii sub numărul 22857/24.07.2015, atasata prezentei informări.
În cadrul aceleași ședințe s-au mai stabilit următoarele:
- Guvernul va emite un act normativ (probabil ordonanta de urgentă) pînă la sfarșitul lunii septembrie sau cel târziu începtul lunii octombrie,  prin care să se elimine plafoanele salariale astfel încât la nivelul administrației locale să se poată acorda pentru TOTI salariații majorarea salarială de 12% prevăzută de OUG 27/2015;
- noua lege a salarizării va fi depusă în Parlament și se încearcă adoptarea acesteia în luna octombrie și va intra în vigoare la 01.12.2015; se are în vedere, o primă etapă de aplicare care se traduce într-o altă creștere salarială, fiind avansat un procent de până la 25%;
Atasat, va transmitem draftul legii de salarizare.

Publicarea in Monitorul Oficial a Legii nr 71/2015 a adancit discriminarea existenta intre din perspectiva echivalarii salarizarii functionarilor publici incadrati in acelasi grad profesional, cu acieasi vechime si lucreaza in acelasi conditii. Federatia Columna a inaintat deja catre Ministerul Muncii- in atentia Ministrului delegat pentru dialog social o adresa menita sa aduca la cunostinta acestui for nemultumirile functionarilor publici precum si deficientele acestui act normativ, venind in acelasi timp si cu solutii de remediere a situatiei. In perioada urmatoare demersuri similare vor fi inaintate si catre Doamna Ministru Rovana Plumb cât si direct, catre Guvernul Romaniei.

vezi adresa.....................

Card discount